Mult stimate domnule Ministru,
În condiţiile unui cadru regulator al contabilităţii,
fiscalităţii şi raportării financiare în permanentă schimbare,
colegiul de redacţie al revistei „Contabilitate şi audit”
Vă adresează unele din întrebările relevante ale cititorilor noştri.

 

ÎNTREBARE: În urma modificărilor operate în Nomenclatorul formularelor tipizate de documente primare cu regim special, începând cu 1 martie 2019, în agricultură a fost abrogat actul de achiziţie a serviciilor de arendă şi a cheltuielilor aferente, cerinţa de aplicare a căruia a fost introdusă la 15.09.2018. Totodată, legislaţia în domeniul contabilităţii prevede utilizarea documentelor cu regim special doar în cazul achiziţionării activelor şi serviciilor de locaţiune de la furnizorii cetăţeni. Se deduc oare cheltuielile aferente arendei terenurilor agricole, suportate în perioada 15.09.2018 – 01.03.2019, doar în baza contractelor de arendă, adică fără întocmirea actelor de achiziţie menţionate?

 

RĂSPUNS: Excluderea prin HG nr. 44/2019 a necesităţii întocmirii actului de achiziţie a serviciilor de arendă şi a cheltuielilor aferente reprezintă doar una din măsurile pe care le-am iniţiat în ultima perioadă pentru simplificarea procesului de activitate, raportare şi interacţiune a mediului de afaceri cu autorităţile publice. Resursele financiare şi de timp eliberate ca urmare a acestor măsuri vor fi redirecţionate către dezvoltarea nemijlocită a proceselor de business şi investiţionale.

În partea ce ţine de dreptul la deducerea cheltuielilor aferente arendei terenurilor agricole, suportate în perioada 15.09.2018 – 01.03.2019, este important să menţionăm că neîntocmirea în perioada respectivă a actelor de achiziţie a serviciilor de locaţiune/arendă şi a cheltuielilor aferente nu constituie o încălcare a legislaţiei în domeniul contabilităţii. Astfel, potrivit prevederilor art. 20 din Legea contabilităţii nr. 113/2007 (în vigoare până la 31 decembrie 2018) şi art. 12 din Legea contabilităţii şi raportării financiare nr. 287/2017 (în vigoare începând cu 1 ianuarie 2019), pentru faptele economice realizate între cetăţeni şi entităţi, în care cetăţeanul este prestator sau vânzător, documentele primare cu regim special se întocmesc doar în cazul achiziţionării activelor şi serviciilor de locaţiune.

Este important să menţionăm în cazul dat şi prevederile art. 3 alin. (4) din Legea cu privire la actele normative nr. 100/2017, care stipulează că actul normativ întocmit în temeiul unui act normativ de nivel superior nu poate depăşi limitele competenţei instituite prin actul de nivel superior şi nici nu poate contraveni scopului, principiilor şi dispoziţiilor acestuia.

Având în vedere că cadrul legal menţionat mai sus nu prevede obligaţia entităţilor de a întocmi acte de achiziţie a serviciilor de locaţiune/arendă şi a cheltuielilor aferente în cazul achiziţiei serviciilor de arendă a terenurilor agricole de la cetăţeni, neîntocmirea acestora nu constituie temei pentru nerecunoaşterea în scopuri fiscale a cheltuielilor respective.

În contextul celor expuse mai sus, deducerea cheltuielilor pentru plăţile aferente arendei terenurilor agricole, suportate în perioada 15.09.2018 – 01.03.2019, se va permite în baza contractelor de arendă şi a notelor contabile.

 

ÎNTREBARE: Deja al doilea an taxa pentru poluarea mediului se administrează de către SFS şi se percepe de la toate persoanele juridice, indiferent de tipul de proprietate şi forma organizatorico-juridică. Pe cât de justificată este impunerea tuturor contribuabililor, indiferent de nivelul impactului negativ al acestora asupra mediului, să calculeze de sine stătător plata pentru emisiile/deversările de poluanţi?

Este posibil oare ca pentru contribuabilii care, de exemplu, vara folosesc aparate de condiţionare a aerului sau iarna cazane pentru încălzirea încăperilor, să fie stabilite mărimi fixe ale taxelor ecologice?

 

RĂSPUNS: Este important de precizat faptul că, potrivit art. 15 din Legea privind plata pentru poluarea mediului nr. 1540/1998, funcţiile SFS în partea ce ţine de plăţile pentru poluarea mediului, stabilite la art. 6 (plata pentru emisiile de poluanţi ale surselor staţionare), art. 9 (plata pentru deversările de poluanţi) şi art. 10 (plata pentru depozitarea deşeurilor de producţie), se limitează doar la evidenţa acestora, funcţia de control asupra corectitudinii calculării acestora fiind exercitată de către inspecţiile pentru protecţia mediului.

Cu toate acestea, Ministerul Finanţelor se va implica activ pe parcursul anului 2019 în vederea perfecţionării cadrului normativ al plăţilor pentru poluarea mediului, accentul fiind pus pe randamentul şi eficienţa acestora. Este inadmisibilă existenţa unor plăţi sau taxe mărimea cărora este inferioară costurilor suportate de agenţii economici pentru determinarea mărimii acestora şi/sau de SFS pentru administrarea lor.

Astfel, având în vedere că prima dare de seamă anuală privind plata pentru poluare pentru emisiile şi deversările de poluanţi şi depozitarea deşeurilor (forma EMPOLDEP 19) a fost depusă până la 25 februarie 2019, urmează a fi analizate datele prezentate de contribuabili şi în baza acestora să fie propuse măsuri de perfecţionare.

 

ÎNTREBARE: Potrivit prevederilor art. 102 alin. (18) din CF, la procurarea valorilor materiale, serviciilor de la un furnizor inclus în lista contribuabililor obligaţi să utilizeze facturi fiscale electronice (e-factura), cumpărătorul va putea să deducă suma TVA doar dacă furnizorul îi va elibera factura fiscală electronică. Semnifică oare acest fapt că, înainte de a efectua fiecare procurare de mărfuri sau servicii, contribuabilii vor fi obligaţi să verifice dacă furnizorul este inclus în lista contribuabililor obligaţi să utilizeze factura fiscală electronică? Cu ce periodicitate va fi actualizată lista nominalizată? De ce pentru încălcarea comisă de către furnizor va fi sancţionat cumpărătorul prin privarea lui de dreptul de a deduce suma TVA aferentă procurărilor efectuate? Într-o astfel de situaţie considerăm raţională lipsirea furnizorilor de posibilitatea eliberării facturilor fiscale pe hârtie prin retragerea de la ei a formularelor neutilizate.

 

RĂSPUNS: Conceptul privind obligarea unor categorii de contribuabili să utilizeze facturi fiscale electronice (e-factura), prevăzut la art. 102 alin. (18) din CF, ne va permite să atingem două scopuri concomitent, şi anume:

1) conformarea contribuabililor cu risc de eschivare de la plata impozitelor şi taxelor, selectarea cărora se face în baza criteriilor prevăzute în Ordinul SFS nr. 645/2018; şi

2) utilizarea mai frecventă a facturii fiscale electronice de către contribuabili.

Utilizarea e-facturii (documentarea electronică a relaţiilor între parteneri) şi a documentului dezvoltat recent – avizul de însoţire a mărfii (documentarea mărfii transportate) reprezintă o combinaţie perfectă pentru minimizarea costurilor pe dimensiunea documentării tranzacţiilor economice atât din prisma agenţilor economici, cât şi a autorităţilor publice.

Referitor la dreptul deducerii sumei TVA de către cumpărător, art. 102 alin. (18) din CF prevede expres că acesta va putea să deducă suma TVA doar în cazul în care furnizorul îi va elibera factura fiscală electronică.

Totuşi, pentru a nu pune povara pe cumpărător de a verifica permanent lista menţionată şi pentru a nu-i limita dreptul de deducere a sumei TVA, vor fi întreprinse o serie de acţiuni în acest sens, şi anume:

- plasarea listei contribuabililor obligaţi să utilizeze facturi fiscale electronice pe pagina web a SFS;

- retragerea de la contribuabilii incluşi în lista menţionată a facturilor fiscale pe suport de hârtie, precum şi a seriei şi diapazonului de numere în cazul imprimării de sine stătător a facturilor fiscale;

- atenţionarea contribuabililor, la depunerea Declaraţiei privind TVA prin intermediul sistemului informaţional, asupra faptului că au fost înregistrate procurări de la contribuabili incluşi în lista respectivă.

Acest set de acţiuni ne va permite să excludem la maximum cazurile în care cumpărătorul de bună credinţă va fi lipsit de dreptul la deducerea sumei TVA achitate furnizorului.

În partea ce ţine de periodicitatea actualizării listei contribuabililor obligaţi să utilizeze facturi fiscale electronice (e-factura), menţionăm că aceasta se va realiza în funcţie de existenţa agenţilor economici ce corespund criteriilor stabilite în Ordinul SFS nr. 645/2018.

 

ÎNTREBARE: Vor afecta oare businessul mic modificările operate în aplicarea echipamentelor de casă şi de control?

 

RĂSPUNS: Dezvoltarea şi implementarea sistemului informaţional automatizat „Monitorizarea electronică a vânzărilor” are drept scop integrarea soluţiilor existente pe piaţa de evidenţă a vânzărilor în sistemul informaţional al SFS, asigurând în acest sens controlul lor în regim on-line.

Desigur, scopul final pe care dorim să-l atingem este integrarea în acest sistem a tuturor echipamentelor de casă şi control, dar, având în vedere mai mulţi factori, inclusiv existenţa pe piaţă a unor echipamente de casă şi control ce nu pot fi integrate, acest proces se va produce treptat, accentul fiind pus pe sectoarele cu risc mai mare de eschivare de la plata impozitelor şi taxelor şi mai puţin pe mărimea agentului economic.

Este de menţionat că implementarea acestui sistem face parte din setul de acţiuni şi activităţi ce au drept scop asigurarea unei bune funcţionări a administrării fiscale, astfel încât noi, cetăţenii, să avem certitudinea că fiecare persoană sau agent economic participă în mod echitabil la crearea unei societăţi moderne, aceasta din urmă fiind şi o obligaţie constituţională.

Mai mult decât atât, odată cu implementarea acestui sistem va fi posibilă nu doar eficientizarea administrării fiscale şi asigurarea concurenţei, ci şi utilizarea lui în folosul mediului de afaceri, în special pentru reprezentanţii businessului mic, deoarece SFS va avea capacitatea şi informaţia necesară pentru generarea declaraţiilor fiscale (spre exemplu, pentru persoanele fizice ce desfăşoară activităţi independente).

 

ÎNTREBARE: Începând cu 1 octombrie 2018, pentru amenzile stabilite de titlul V al Codului fiscal au fost prevăzute în loc de mărimile fixe plafoane minime şi maxime. În baza căror criterii se va stabili mărimea concretă a amenzii?

 

RĂSPUNS: Este de remarcat că modificările în partea ce ţine de mărimea amenzilor prevăzute în Codul fiscal, şi anume stabilirea plafoanelor minime şi maxime, au fost efectuate ca urmare a declarării de către Curtea Constituţională ca fiind neconstituţionale a amenzilor în sumă fixă (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 20 din 04.07.2018 privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi de la articolul 260 alin. (4) din CF (Sesizarea nr. 53g/2018)).

Or, în Hotărârea Curţii s-a menţionat că este necesară modificarea articolelor CF ce conţin amenzi în mărime fixă pentru a face posibilă individualizarea sancţiunii, în vederea asigurării principiului constituţional al egalităţii de tratament care impune diferenţierea sancţiunilor stabilite pentru încălcarea legii, ţinând cont de circumstanţele cazului.

În circumstanţele juridice expuse mai sus, introducerea unor criterii predeterminate în baza cărora se va stabili mărimea concretă a amenzii, ne-ar readuce la situaţia iniţială de aplicare a amenzilor în mărime fixă.

În acest sens, mărimea concretă a amenzii se va determina de către SFS în funcţie de circumstanţele fiecărui caz în parte (comiterea repetată, mărimea prejudiciului, recuperarea prejudiciului etc.), care pot să difere de la un agent economic la altul.

 

ÎNTREBARE: Prin Legea nr. 271/2018 a fost completat art. 111 din Codul muncii, cu scopul menţinerii salariului mediu în zilele de sărbătoare nelucrătoare pentru angajaţii cu salarii lunare. Din explicaţiile oferite de Ministerul Finanţelor rezultă că acestei categorii de angajaţi, indiferent de numărul zilelor de sărbătoare nelucrătoare pe parcursul lunii, i se păstrează salariul stabilit în sumă fixă la momentul semnării contractului de muncă, fără a fi necesară efectuarea a careva plăţi suplimentare în favoarea angajaţilor respectivi. Dacă totuşi entitatea, suplimentar la salariul lunar, a achitat angajaţilor zilele de sărbătoare nelucrătoare pornind de la mărimea salariului mediu, vor fi oare permise spre deducere sumele respective sau nu?

 

RĂSPUNS: Ministerul Finanţelor s-a expus vizavi de subiectul în cauză, fiind emis şi un comunicat informativ în acest sens, prin care consideră că prevederile art. 111 alin. (1) din Codul muncii (în continuare – CM), în redacţia Legii pentru modificarea unor acte normative nr. 271/2018, nu obligă angajatorul să achite careva plăţi suplimentare pentru zilele declarate nelucrătoare.

Completarea art. 111 alin. (1) din CM a avut drept scop asigurarea normativă a faptului că angajaţii care sunt remuneraţi în baza salariului lunar fix vor beneficia de remunerare în zilele de sărbătoare declarate nelucrătoare sau, altfel spus, acestora li se va păstra salariul, indiferent de numărul zilelor de sărbătoare nelucrătoare pe parcursul lunii lucrate.

Însă, pentru a nu admite diverse interpretări, Guvernul (prin angajarea răspunderii faţă de Parlament) a adoptat Legea nr. 19/2019 pentru modificarea Codului muncii al Republicii Moldova nr. 154/2003 (în vigoare din 15 martie 2019), care are drept scop concretizarea faptului că pentru salariaţii remuneraţi cu salarii lunare fixe, salariul de funcţie (salariul de bază) al acestora nu se modifică în cazul în care în luna respectivă există zile de sărbătoare nelucrătoare.

Totuşi, în cazul în care entitatea, suplimentar la salariul fix, a achitat angajaţilor zilele de sărbătoare nelucrătoare pornind de la mărimea salariului mediu, următoarele norme juridice sunt relevante la stabilirea dreptului de deducere în scopuri fiscale a sumelor respective.

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din CF, se permite deducerea cheltuielilor ordinare şi necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul anului fiscal, exclusiv în cadrul activităţii de întreprinzător.

Totodată, conform pct. 26 din Regulamentul cu privire la determinarea obligaţiilor fiscale aferente impozitului pe venitul persoanelor juridice şi persoanelor fizice care practică activitate de întreprinzător, aprobat prin HG nr. 693/2018, cheltuielile ordinare şi necesare reprezintă cheltuielile caracteristice pentru gestionarea activităţii de întreprinzător şi cheltuielile reglementate prin acte normative, în scopul desfăşurării activităţii economice şi obţinerii de venituri.

Conform art. 130 alin. (1) din CM, salariul include salariul de bază (salariul tarifar, salariul funcţiei), salariul suplimentar (adaosurile şi sporurile la salariul de bază) şi alte plăţi de stimulare şi compensare.

De asemenea, art. 160 din CM stipulează că angajatorul este în drept să majoreze sporurile, adaosurile şi recompensele prevăzute la art. 138, 156, 157, 158 în raport cu nivelul lor minim stabilit de legislaţia în vigoare, precum şi să stabilească alte plăţi cu caracter de stimulare şi compensare în limitele mijloacelor proprii (alocate), prevăzute pentru aceste scopuri în contractul colectiv de muncă, într-un alt act normativ la nivel de unitate sau în devizul de cheltuieli pentru întreţinerea unităţii finanţate din buget.

Astfel, conchidem că plăţile suplimentare pentru zilele de sărbătoare nelucrătoare sunt parte componentă a salariului achitat angajaţilor, în cazul în care ele sunt specificate într-un act normativ la nivel de unitate. Este de remarcat şi faptul că din valoarea suplimentului menţionat supra se reţine, analogic salariului fix, impozitul pe venit aferent persoanelor fizice, contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii şi primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală.

Prin urmare, în condiţiile expuse mai sus, plăţile suplimentare pentru zilele de sărbătoare nelucrătoare, fiind parte componentă a salariului, urmează să fie deduse în scopuri fiscale conform art. 24 alin. (1) din CF.

 

În numele cititorilor revistei „Contabilitate şi audit”, Vă aducem, domnule Chicu, sincere mulţumiri pentru răspunsurile oferite şi Vă dorim noi realizări în activitatea deosebit de importantă pe care o desfăşuraţi.